A new hope

Soarele a apus demult, intunericul straluceste in camera luminoasa si speranta nu vrea sa moara (ori e nebuna ori asa este ea si nu am ce sa ii fac). Peste doua zile incepe sesiunea de toamna, in care toate sperantele de viitor stau. Sper sa reusesc, insa pentru a-mi schimba gandurile de dinainte de somn si din vise, inainte sa dorm ma gandesc la ce am invatat si acuma am cosmaruri ca pic examen dupa examen. Cred ca va fi bine si voi reusi, am nevoie insa si de sprijinul prietenilor, care ma urasc. Sunt o persoana rea, nu vreau sa fiu. Incerc sa las, insa uneori mai vreau si eu sa fac ce vreau si atunci pierd... E greu sa faci pe toti fericiti, dar e mai greu sa alegi decizia corecta pentru toti... Uneori ma gandesc ca Cel de Sus m-a avertizat si eu l-am ignorat. Acuma plang degeaba, dar si cred si lupt ...insa sper ca nu in zadar.
Fight is life and life is fight...

Zbucium

Intr-un veac in care linistea e un vis frumos, in care pacea si calmul sunt doar prevestiri ale furtuni. Noi cream zbuciumul, caci el nu existase inaintea dorintei noastre. Uneori ceea ce e suferinta, e ceea ce am creat noi si nu ar trebui sa ne plangem, ar trebui sa luptam pentru ca noi am creat si noi putem invinge.
Mi-am creat propriul zbucium si acuma nu stiu ce sa fac. Nu pot sa mai fac diferenta intre bine si rau. Mi e frica mai mult nu de decizie, ci de ceea ce as putea gresi. Deoarece pana acuma am gresit secunda cu secunda si asta e trist si dureros pentru mine, dar mai ales pentru ceilalti ...
Ce pot sa fac?
Unde sa ma duc?
Pe cine sa ascult?
Unde e speranta?
Concluzie: Vesnica intrebare caut un raspuns ...